Unui prieten

     

            Noi doi, o întindere dezolantă de apă înainte, şuierat de valuri fugind pe lângă urechi şi urme de paşi peste tot împrejur.Pletosul cu chitara care ne-a cantat aseară până pe la doişpe, doarme în cortul verde de vis-a-vis, dar totuşi pare a fi încă aici, uite-i urma picioarelor, uite-o şi pe a fetei cu părul blond şi creţ..Parcă ar fi toţi aici, oameni nevăzuţi şi tăcuţi, oameni cărora le simt nerăbdarea gâlgâind în priviri.
        "-Hai să mergem pe jos la mare!"Aveai scoica aia spartă în mână pe care ai început să mi-o agiţi prin faţa ochilor cu un entuziasm infantil.A doua zi am plecat.Ne-a luat două luni să ajungem.Prea puţină apă, prea mulţi biscuiţi digestivi, aşa încât mă durea stomacul şi devenisem toată un pachet prea greoi de cărat din cauza "entuziasmului" din bagaj.Când cortul a devenit o cârpă găurită şi franjurată, am ştiut că ţinusem de mână, până acum, excursionistul desăvârşit.Am adormit atunci, nu mai ştiu unde, pe la Feteşti cu imaginea nefericitului în minte care a folosit ghiozdanul meu drept apărătoare împotriva câinilor, acum un an, când băţul stătea cuminte, culcat la picioarele lui, fiind lovit mai apoi cu indiferență.Acelaşi care acum a găsit potrivit să arunce singurul nostru adăpost în capul unor bieţi câini zăpăciţi de ţipetele noastre şi de haosul de lumini de pe benzile rutiere.
         Peste 5 zile am ajuns în Vamă, cu marea ţipând în  locul nostru, cu bocancii uzi şi cu şosetele îmbibate de apă, cu doi rucsaci îndesaţi cu un schimb de haine şi un cotum de baie, cu buzele albite de sete şi ochii crispaţi de somn.Eu am dormit sub umbrelele de stuf, adăpost sigur şi răcoros, cu capul urcat pe rucsac şi picioarele la vale, cu degetele ude şi hainele pline de nisip până în buzunare.Tu ai continuat să hoinăreşti dintr-o parte în alta a vămii până l-ai găsit pe lăţosul cu chitara şi i te-ai strecurat mişeleşte în cort.Dimineaţă nu erai nicăieri! Ai venit pe la prânz cu o scacoșă de guvizi anemici și lucioși, mulţumit şi smerit, dar cu mândria care ţi se citea în ochii ăia ai tăi verzi şi în gura schimonosită într-un zâmbet silit.După ce ne-am asigurat că au dispărut şi că stomacul a fost redus la tăcere, mi-ai spus într-un zâmbet că îi găsiseşi în cortul pletosului.De unde ţi-o fi venit și ideea asta?Aşa că, am fost nevoiţi să mergem inghesuiţi de bagaje în cealaltă parte a plajei , udaţi de o ploaie capricioasă şi greoaie, motiv pentru care ne-am găsit adăpost în următoarele patru săptămâni.Pletosul(nu mai ţin minte cum ne-a zis să-i spunem, era un soi de nume cu v, Vladimir, Vasile, Valentin?Îl voi numi simplu,  V.) se îndurase de mojicii, furăcioşii şi sărmanii aventurieri care se pricopsiseră cu o "binevenită" răceală. Am stat la domnul V. o săptămână.Omul fusese înzestrat cu o sursă de răbdare nesecată şi un calm netulburat.Mărturisesc că nu am văzut niciodată, în cele patru săptămâni, vreo urmă de nervozitate, dezgust sau oroare în comportamentul lui.Părea aproape neverosimil ajutorul oferit, iar lucrurile începuseră să meargă în sfârşit pe calea cea bună.După cinci zile, cu excepţia nasurilor(care erau roşii, cu urme de piele uscată agăţată de-o parte şi de alta a nărilor), totul se vădea la locul lui.
            A şasea noapte am plecat!Cu un cort împrumutat, cu rucsacii în spate şi bocancii în mâini, ne-am dus să căutam un loc pe plajă pentru dormit.Ştiam că plecarea va fi prilej de aventuri.Am găsit locul de lângă stânci, cel mai sălbatic loc de pe plajă.Din noaptea aia, devenise obicei statul cu picioarele în valuri şi cântatul la chitară.Atunci ţi-am auzit prima dată vocea cântand.Suna teribil, din pricina ta am scăpat de pescăruşi şi greieri, mai rămăseseră ţânţarii..lor le plăcea.Încă o melodie şi fugea şi luna, fugeam şi eu..
           După noaptea în care te-ai asigurat că toate vietăţile au fugit de noi, am descoperit golful unde se adăposteau pescăruşii.Ne-am pierdut ziua aia hrănindu-i cu resturi de peşte..
            În urma acelor zile liniştite am cedat.Trebuia să strecurăm adrenalina în noi şi să ne simţim corpul palpitând și complăcându-se în stări intense.Am decis să ne aruncăm în mare..noaptea..de pe stânci..!Un întuneric nepătruns, murdar de alb pe ici-colo, care nu promitea nimic.Un peisaj care nu contura nimic, nu promitea nimic, un peisaj gol, negru, fără desene cu blocuri, umbrele, nisip..
           Ne-am urcat pe stânca cea mai apropiată, cu nisipul înroşind pielea tălpilor, găurită şi aşa de colţurile pietrelor, cu inima palpitând de teamă, curiozitate şi entuziasm, cu mâinile încleştate, agățați unul de celălalt.După numărătoarea pregătitoare şi grăbită până la trei, am sărit!Fără întrebări, fără mărturii de frică!Mai ştii?"ne asumăm".Când am ajuns jos, eram speriaţi, cu un zâmebet nesigur pe faţă, dar intacţi.Ne-am întors cu faţa la mare şi cu spatele la uscat și am lăudat întunericul.Am spus că e capabil să înobileze..mare greșeală..Apoi am înotat spre larg dintr-o pornire necugetată.Te-ai apropiat de mine neajutorat, cu niște ochi presupuși luncind, cu picioarele și mâinile zbătându-se să te țină la suprafață și cu gura întredeschisă lipind-o brusc de a mea.Nu am înteles niciodată te-ai lăsat așa, neajutorat în voia simțurilor ălora patetice.Promiseserăm că vom fi imuni la așa ceva!
            Prieten, așa ai rămas și după noaptea aia în care ai dispărut, stâlcindu-mi zâmbetul într-o grimasă de deznădejde și disperare.Ce puteam să fac?Te-am cărat până la plajă și am fugit după V.Când m-am întors erai rece.Un spasm ușor și rece mi-a străbătut tot corpul.Îți mărturisesc că nu am udat nisipul cu nici o picătură în plus.Am rămas pe plajă în următoarele două zile și am înșirat cuvintele astea, fără noimă, patetice, adresate unui neînsuflețit.
            Hârtia..o îngramădesc în nisip, aici lângă tine pentru că nu am ce să fac cu ea, daca tot am scris-o, e fără sens să o arunc.
            Mă întoc în oraș cu același gând:să mă cos de tine, aș fi vrut.