Ajung acasa.Linistea se loveste de pereti si parca face si mai mult zgomot.O lama de lumina se strecoara prin usa de la sufragerie, pe gaura cheii, serpuind in continuare pe podea pana la varful tenesilor mei.Ai mei nu dorm. Cand imi bag capul pe usa de la sufragerie, un val de cuvinte lovite de un glas puternic sar catre mine si imi inoada urechile, iar eu nu reusesc sa prind niciun inteles. Ultima fraza cade insa greoi, ,,..esti pedepsita!''. Chiar daca e spusa fara prea multa convingere, stiu ca cel care o spune e greu de induplecat.
Iti poti imagina cat de inventivi pot fi doi adulti preocupati aproape tot timpul de lucruri inultile care implica birouri, hartii, sedinte(iar sirul poate fi continuat pana ajunge intr-o alta casa de vis-a-vis)? Atunci cand parintii mei rostesc atat de impunator cuvintele ,,esti pedepsita!", imi vine deja in minte o camera aproape goala, desigur, camera mea, din care televizorul este mutat in camera vecina( de parca pentru mine ar fi un parc de distractii, in fata caruia as putea sa ma distrez prea mult in pofida ecranului cu radiatii care imi ridica parul de pe mana si a interdictiilor care s-au impus foarte strict in spatele usii din sufragerie), cu biroul pe care probabil asteapta o tema, un pat si un dulap indesat cu haine. In conceptia adultilor apare frecvent ideea ca din moment ce nu exista nimic cu baterie prin preajma, fericirea e departe de copilul lor.Ei bine, interesul meu se strecoara pe nesimtite in afara peretilor intre care vor ei se ma inchida.Atat timp cat pot sa ma strecor afara cu pretextul ca merg la scoala(fiindca scoala mereu va ramane o prioritate in fata lor), fara a creea suspiciuni, nu ma mai obosesc sa protestez:
-Bine.Cum spuneti voi.
A doua zi intentionez sa merg catre scoala, dar odata ce ma urc in autobuz, gandurile se inverseaza, iar cel din urma ii ia locul celui dintai. Hotarasc sa cobor cu trei statii inainte de statia ,,Stejarul''.
Revad poteca unde cu doua zile in urma frica ma gadila in talpi, iar noaptea imi astupa ochii.Ma intrept spre casa lui Paul cu pasi repezi, in fata carora dispare orice piedica.
Nu e acasa.Probabil se intoarce diseara pe la sapte.
Nu simt nimic.Nu mi-e teama si refuz sa ma gandesc la o urmatoare intrevedere.
Geamul din camera de zi e deschis ca de obicei. Camera asta are vedere intr-o parte a blocului care da intr-o alee aproape pustie.Acolo m-am adapostit in prima seara.Fereastra aceea ramane mereu deschisa, iar pe dinauntru, acopera deschizatura o draperie groasa, visinie, atunci cand el e plecat.
Ma sprijin de o balustrada alaturata, imi proptesc piciorul intr-o proeminenta aparent solida a peretelui, care plesneste imediat ce ajung cu piciorul pe pervazul ferestrei si intru in casa. De pe pervaz sar direct in sufragerie. Are peretii aproape goi, iar pe unul de care e sprijinita o canapea se contureaza cu razele continuandu-se spre mijloc un soare negru, iar mai incolo o luna. Par rupte din imaginatia unui copil si desenate de o mana indemanatica, dar nesigura care pare a fi tot a lui.
Pe peretele opus ferestrei, se rezeama trandav un fotoliu dintre acelea vechi cu brate ondulate spre interior, din lemn masiv si prinse de o captuseala de catifea, si mai sus de un spatar inalt. Putin mai incolo, pe o masa rotunda stau deschise cu paginile ciufulite de vantul din fereastra, o carte si un caiet gros, iar spre margine doua pixuri negre. In celalalt perete ramas gol, sta bine fixata o usa ingusta de care atarna o cheie uitata in broasca.
Ma asez pe fotoliul care scartaie strident sub greutatea mea si iau caietul deschis de pe masa.E scris mai mult de jumatate, iar pe ultima pagina scrisa, niste litere se vad ca o o armata de furnici alergand catre coltul din dreapta jos, urmand sa doboare numarul pentru a o invada pe urmatoarea. Scrisul este nervos si grabit, de pe capul a-urilor au zburat intr-o lovitura grabita a pixului caciulitle pe capul indoit a vreunui z, iar f-urile sunt amenintatoate si subtiri, transformate in adevarate seceri cu o bucla la cap. Micile grupuri de furnici se inghesuie unul intr-altul din cauza spatiului ingust dintre ele.
Intorc paginile pana cand ajung din nou la prima si incep sa citesc. Cand termin si ultima pagina, un ceas uitat intr-unul din pereti suna ora 17.
Scrisese despre copilul a doi parinti tineri. Nu concepuse o familie perfecta.Dupa saptesprezece ani de viata, tanarul murise din cauza unei rani bizare aparute intr-o noapte pe tampla.Dupa moartea lui, parintii incearca sa caute o explicatie pentru rana copilului si sa gaseasca un vinovat.Unde sa gaseasca vinovatul daca copilul se trezise speriat in miezul noptii cu rana deja sangeranda, intr-o camera in care nu se mai afla nimeni?
Nu pot sa las povestea neterminata.Aleg la intamplare un pix de pe masa si inod o continuare.Mai trec inca doua ore.In final, cand ceasul arata ora 19, ma hotarasc sa plec.Inainte sa ma ridic de la masa ii scriu pe ultima pagina ramasa goala, ,,..pentru ultima data.Imi cer scuze, nu o sa ma mai vedeti.''.
Inainte sa plec, incerc usa ingusta din perete.E descuiata, asa ca o imping inainte.E o pivnita .Pe rafturi inalte si albite de praf sunt inghesuite unul peste altul volume tiparite si semnate ,,Paul Preda'' si manuscrise numeroase care la intoarcerea paginilor, dezvelesc acelasi scris neglijent. E scriitor.
In drum spre iesire, ma impiedic de cateva volume impachetate care pe spate au lipite fiecare, bucati albe de hartie pe care e scris cate un numar.Sunt cartile furate de la librarie.
Cand inchid usa dupa mine, lipesc inca un bilet, ,,cartile raman la tine.''. Urma sa ma duc a doua zi sa le platesc la librarie.
In cele din urma, ma strecor in sfarsit afara , unde zgomotul orasului ma introduce din nou in atmosfera normalului si imi sterge vinovatia de pe umeri.
A doua zi la scoala primesc un plic lipit in graba, pe ale carui margini inca se vad urme de lipici. E de la Paul.Inauntru isi strecurase multumirile si promisiunea ca povestea va fi publicata intr-o revista pe al carui nume nu l-am retinut.
Urmatoarea zi trec din nou pe la el la rugamintea care statea pitita timid la sfarsitul scrisorii, intr-un colt.
Prietenia alaturi de un scriitor renaste iar si iar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu